Rudăria – locul unde apa poartă poveștile Văii Almăjului
Pe Valea Almăjului, în comuna Eftimie Murgu), se află cel mai mare complex de mori de apă din sudul Europei – un loc unde tradiția încă trăiește

De multă timp îmi doream să ajung în Țara Almăjului, acel colț de rai din Banatul Montan despre care auzisem că ascunde o comoară de lemn, piatră și povești. Așa am ajuns, într-o zi toridă de vară, în satul Eftimie Murgu, cunoscut de localnici sub vechiul nume – Rudăria. Aici, pe Valea Almăjului, se ascunde un adevărat tezaur cultural și tehnologic: Morile de apă de la Rudăria, cel mai mare complex mulinologic din sudul Europei.
Aceste mori de apă, funcționale și în prezent, sunt mărturia vie a ingeniozității țăranului român. Construite începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, morile au fost folosite pentru măcinarea grâului și porumbului, jucând un rol central în viața comunității.
Ansamblul, format din 22 de mori, se întinde de-a lungul râului Rudărica, un afluent al Nerei. Apa este captată și direcționată cu ajutorul unor canale și țevi din lemn, iar energia produsă de căderea apei pune în mișcare pietrele de moară – un sistem simplu, dar extrem de eficient. Cele două izvoare care alimentează Rudărica – Rudărica Mare și Rudărica Mică – izvorăsc din Munții Svinecea, iar valea pe care o formează este spectaculoasă, atât ca peisaj, cât și ca valoare culturală: Valea Rudărica. Morile de apă se înșiră ca niște mărgele pe o salbă, începând cu Moara de la Tunel și sfârșind cu Moara din Tărină. În trecut, în anul 1874, aici existau nu mai puțin de 51 de mori, dar o viitură puternică din acea primăvară a distrus o mare parte dintre ele. În mod miraculos, astăzi s-au păstrat 22 de mori , funcționale, aflate de-o parte și de alta a apei, înfrumusețând Valea Rudăriei cu autenticitatea lor.
Drumul până acolo e o aventură în sine – serpentine printre dealuri, păduri dese, iar liniștea care te învăluie îți dă senzația că ai lăsat lumea în urmă. La intrare în sat, râul Rudărică curge domol, dar știam că urmează să văd cum devine motorul unei povești fascinante.
Am început să le descopăr una câte una. Fiecare moară are un nume – unele inspirate din vechi neamuri ale locului, altele născute din imaginația populară: Moara Trailoanea, Moara Firiz, Moara Popeasca, Moara Prundulea, Moara Maxinoanea, Moara Hambaroanea. Fiecare spune o poveste. Cea mai interesantă dintre ele este fără îndoială „Îndărătnica dintre Râuri”, a cărei roată se rotește în sens invers acelor de ceasornic – un fenomen rar. Se spune că aici se întâlneau odinioară înțelepții satului pentru a lua cele mai importante decizii pentru comunitate.
Morile sunt construite pe un sistem simplu, dar eficient, asemănător turbinei Kaplan: o roată orizontală pusă în mișcare de forța apei, conectată la un ax vertical care învârte pietrele de moară. Pentru a compensa debitul redus al râului, sătenii au ridicat mici baraje, direcționând cu grijă apa pentru ca morile să funcționeze în orice anotimp.
Fiecare moară are o poveste, o familie care o îngrijește. Lemnul vechi, dar bine păstrat, roțile care se învârt ca acum sute de ani, apa care se strecoară pe sub podețe… Te simți ca într-un muzeu viu, doar că nu e nimic artificial aici. Sunt mori încă folosite de localnici pentru a măcina porumb sau grâu. Totul funcționează simplu, curat, natural – ca într-o lecție de istorie pe care o poți atinge cu mâna.
În anii 2000, întregul complex a fost restaurat cu grijă de specialiștii de la Muzeul „Astra” din Sibiu, ceea ce a contribuit nu doar la conservarea patrimoniului, ci și la valorificarea sa turistică. Astăzi, complexul mulinologic Rudăria este inclus în patrimoniul UNESCO, fiind recunoscut drept un exemplu rar și valoros de tehnologie tradițională rurală, perfect integrată în peisajul natural.
Ce m-a impresionat cel mai mult? Faptul că morile nu aparțin unei singure persoane, ci întregii comunități. Există un sistem prin care fiecare familie are „cota” ei – ore sau zile în care folosește moara. E o lecție de colaborare, de respect față de tradiție și față de localnici.
Astăzi, aceste mori nu sunt doar monumente istorice, ci și parte activă a vieții satului – sătenii încă macină porumb și grâu aici. În unele mori turiștii pot intra pentru a vedea mecanismul de funcționare, într-un fel de muzeu viu, unde tradiția nu este expusă în vitrine, ci trăită cu respect și grijă de către localnici.
După atâtea povești, mi s-a făcut foame. La fel ca morile, bucătăria din Valea Almăjului păstrează o legătură profundă cu trecutul. Iar aici vine partea care a făcut din călătoria mea o experiență completă: punctul gastronomic local din sat, "Acasă la Maya". Este unicul punct gastronomic din Valea Almăjului și, sincer, unul dintre cele mai autentice locuri în care am servit masa.
Am fost întâmpinat cu un zâmbet cald și o masă pregătită „ca la mama acasă”, de doamna Craia Mihaela, gazda noastră. Cârnați afumați de casă, brânză prăjită, costiță și omletă țărănească, mămăliguță tăiată cu ața și murături au constituit deliciul nostru culinar. Ca desert ne-am răsfățat cu o prăjitură de casă și fructe.
Localnicii sunt primitori și, în multe cazuri, dacă te cazezi la o pensiune agroturistică, vei fi invitat să te așezi la masa lor, unde preparatele sunt făcute „ca la mama acasă”.
După o zi întreagă printre mori, râuri și oameni cu suflet mare, am înțeles că Rudăria nu este doar o destinație. Este un mod de a trăi. Un loc unde oamenii nu se grăbesc, ci muncesc cu rost. Unde fiecare lucru are o poveste, iar fiecare colț de natură e respectat.
Am plecat cu sufletul încărcat, cu aparatul foto plin de poze și cu inima ușoară. Și mi-am promis că o să revin, nu doar ca turist, ci ca un prieten al acestui sat care păstrează via tradițională românească vie.
Dacă vrei să evadezi din agitația orașului, să respiri aer curat și să simți cum timpul încetinește, Rudăria te așteaptă. E mai mult decât un loc – e o întoarcere la esență. Aici, printre mori de apă care încă susură povești, descoperi o lume autentică, simplă și profundă.
Și, mai ales, nu pleca fără să te oprești la Maya, la singurul punct gastronomic din Valea Almăjului. Vei fi întâmpinat cu zâmbet și mâncare făcută cu suflet. E genul de masă care nu ți se așază doar în farfurie, ci și în suflet.
Vezi tot albumul