Carpat Inn Azuga – mai mult decât un hotel, o destinație
Azuga are un nou motiv să fie pe lista destinațiilor de vacanță: Carpat Inn

În ultimii ani, Valea Prahovei a devenit una dintre cele mai solicitate destinații turistice din România. Apropierea de București, infrastructura tot mai dezvoltată și investițiile consistente în hoteluri și servicii au transformat zona într-un magnet pentru cei care vor să evadeze, fie și pentru câteva zile, din agitația marilor orașe. Dincolo însă de stațiunile consacrate, precum Sinaia, Bușteni sau Predeal, există un loc care pare să fe apreciat din ce în ce mai mult. Unul în care natura nu este sufocată de claxoane, iar liniștea continuă să fie unul dintre cele mai valoroase atuuri.
Azuga nu impresionează prin dimensiuni și nici nu încearcă să concureze cu vecinii săi prin aglomerație. Dimpotrivă. Este cea mai mică stațiune de pe Valea Prahovei și tocmai acest atribut îi oferă un farmec aparte. Așezată între Munții Bucegi și Munții Baiului, stațiunea păstrează încă acel echilibru pe care mulți turiști îl caută astăzi: aproape de marile atracții turistice, dar suficient de departe de forfota care caracterizează adesea aceste destinații.
În această stațiune de munte, unde diminețile încep cu aer proaspăt răcoros, miros de pădure și concertul păsărelelor, iar serile sunt însoțite de liniștea muntelui, Hotelul Carpat Inn Pool & Spa 4* și-a construit, în ultimii ani, o identitate proprie. Nu este un simplu hotel în care înnoptezi după o zi petrecută pe pârtie sau pe traseele montane. Este un adevărat complex care încearcă să transforme fiecare sejur într-o experiență completă, indiferent de anotimp.
Actualiul proprietar, doamna Liliana Boijian, a preluat hotelul în urmă cu aproximativ opt ani, iar ceea ce a urmat a fost un amplu proces de modernizare. Investițiile au depășit trei milioane de euro, iar acest lucru se observă în aproape fiecare spațiu al complexului. Nu este vorba doar despre renovarea camerelor sau despre schimbarea mobilierului, ci despre o regândire completă a conceptului.
Hotelul dispune astăzi de 24 de camere duble și opt apartamente, toate amenajate într-un stil contemporan, cu balcoane având balustrăzi din inox orientate către munte și dotări adaptate cerințelor actuale. Spațiile generoase și lumina naturală completează imaginea unui hotel care încearcă să ofere confort la standarde cât mai mari..
Managerul hotelului, domnul Romeo Almășan, spune că filosofia după care funcționează Carpat Inn poate fi rezumată în doar câteva cuvinte: „Aer carpatin în confort deplin.” Nu este doar un simplu slogan de mk, ci o idee care se regăsește în modul în care a fost gândită întreaga proprietate. Oaspetele nu trebuie să plece din hotel pentru a căuta un restaurant, un centru SPA, facilități pentru copii sau spații dedicate relaxării. Totul este concentrat într-un singur loc, iar timpul petrecut în vacanță este folosit pentru odihnă și experiențe, nu pentru deplasări între diferite locații.

Sunt hoteluri în care camera reprezintă doar locul în care îți lași bagajele. La Carpat Inn, priveliștea devine parte din experiență. Indiferent dacă privești spre exterior din balcon, din restaurant sau de pe terasa panoramică de la etajul întâi, în fața ta se desfășoară crestele Munților Baiului și pădurile care înconjoară Azuga. În diminețile senine, când primele raze ale soarelui luminează versanții, iar ceața încă plutește deasupra văii, peisajul capătă o liniște perfectă. Câteva fotografii adăugate acestui material vor ilustra aceste trăiri unice.
Managerul hotelului spune că turiștii care aleg muntele nu caută doar servicii bune, ci și liniște. Este unul dintre motivele pentru care mulți revin an de an. „Vii la munte să te odihnești. Ai un view extraordinar din camere. Pe orice fereastră te uiți, te bucuri. Dimineața stai pe terasă și auzi doar ciripitul păsărilor”, spune Romeo Almășan. Pare un clișeu până în momentul în care petreci câteva ore aici. Abia atunci înțelegi că liniștea nu este doar un cuvânt folosit în broșurile turistice, ci una dintre resursele cele mai prețioase ale stațiunii.
În ultimii ani, turiștii au devenit tot mai atenți la serviciile oferite de unitățile de cazare. O cameră frumoasă sau un mic dejun îndestulător nu mai sunt suficiente. Oamenii caută experiențe. Carpat Inn a investit consistent în această direcție.
Zona SPA reprezintă unul dintre punctele forte ale complexului și principala atracție. Piscina interioară este menținută la o temperatură de aproximativ 27-29 de grade Celsius, iar jacuzzi-ul ajunge până la 36 de grade, oferind o experiență relaxantă după o zi petrecută pe pârtie sau pe traseele montane. Pentru familiile cu copii există și o mini-piscină dedicată celor mici.

Oferta este completată de saună uscată, saună umedă, salină, dușuri scoțiene și saloane de masaj. Procedurile sunt realizate cu personal asiatic cu experiență, iar printre cei mai apreciați membri ai echipei se află Rupa, maseuză originară din Nepal, despre care oaspeții vorbesc adesea la superlativ în recenziile despre hotel. În plus, hotelul pune la dispoziția turiștilor o sală de fitness și locuri de joacă interioare și exterioare, facilități incluse în tarif, în timp ce sauna, salina și masajul pot fi disponibile pe bază de programare, contra cost, în funcție de serviciile alese, conform ofertei de cazare..
Sunt o mulțime de unități în care restaurantul este doar un simplu serviciu al hotelului dar există și locuri în care bucătăria devine unul dintre motivele pentru care turiștii revin. Restaurantul Carpat Inn, cu o capacitate de aproximativ 120 de locuri, merge pe această a doua variantă. Meniul combină preparatele tradiționale românești cu rețete contemporane, iar accentul cade pe gusturile familiare, reinterpretate fără a pierde din autenticitate.
Dincolo de meniul obișnuit, hotelul organizează frecvent evenimente culinare în aer liber. În curtea complexului sunt pregătite sesiuni de live cooking, în cadrul cărora turiștii pot urmări întregul proces de preparare a unor produse tradiționale. Unul dintre cele mai apreciate momente îl reprezintă prepararea purcelului la proțap, servit alături de pâine coaptă, brânzeturi, murături și alte produse specifice zonei montane. Astfel de evenimente transformă masa într-un spectacol culinar și creează acea atmosferă pe care multe hoteluri încearcă să o construiască, dar puține reușesc să o facă într-un mod autentic.

Dacă zona de relaxare și serviciile hoteliere reprezintă argumentele care conving un turist să aleagă o anumită destinație, experiențele pe care le trăiește în timpul vacanței sunt cele care îl determină să revină. În ultimii ani, această diferență a devenit tot mai evidentă în turismul românesc. O cameră confortabilă și un restaurant bun nu mai sunt suficiente. Turiștii își doresc activități, momente memorabile și sentimentul că fiecare zi petrecută într-o destinație aduce ceva nou.
La Carpat Inn, această filozofie este vizibilă în modul în care a fost construită oferta hotelului. Fiecare categorie de turiști găsește ceva potrivit propriilor așteptări, de la cuplurile care caută câteva zile de liniște, până la familiile cu copii sau companiile care organizează întâlniri și team building-uri.
În multe hoteluri, spațiile dedicate copiilor reprezintă doar o obligație inclusă în lista facilităților. La Carpat Inn, impresia este diferită încă din primele minute. Hotelul a investit într-un concept în care cei mici nu sunt doar însoțitorii părinților, ci oaspeți care trebuie să aibă propriul program de vacanță.
Complexul dispune de locuri de joacă atât în interior, cât și în aer liber, astfel încât activitățile pot continua indiferent de vreme. În interior există un spațiu creativ destinat desenului și jocurilor, iar în exterior copiii au la dispoziție căsuțe tematice, groapă cu nisip, șah gigant și numeroase jocuri interactive. În zona recepției pot împrumuta jocuri de societate, de la Monopoly și „Nu te supăra, frate!”, până la remi și alte jocuri clasice care îi adună în jurul aceleiași mese pe copii și părinți.

Programul de animație organizat în perioadele de vacanță completează această ofertă. Echipa hotelului organizează aproape zilnic ateliere în care copiii învață prin joacă. Există atelierul „Micul Cofetar”, unde pregătesc gogoși și deserturi, „Micul Chef”, unde își fac propria pizza, dar și ateliere de mărgelit sau activități creative adaptate diferitelor grupe de vârstă. Fiecare copil primește echipamentul necesar, iar la final își poate savura propriile creații culinare, într-un mod care transformă o simplă activitate într-o experiență pe care o va povesti și după întoarcerea acasă.
În weekenduri și în perioadele cu grad mare de ocupare, atmosfera este completată de seri tematice, focuri de tabără, petreceri cu tun de spumă la piscină, seri grecești, seri spaniole sau binecunoscuta discotecă dedicată muzicii anilor '80, evenimente care adună laolaltă generații diferite și creează acel sentiment perfect de vacanță alături de familie sau prieteni.
Azuga este asociată, în primul rând, cu sporturile de iarnă. Pârtiile Sorica și Cazacu au făcut cunoscută stațiunea încă din anii în care schiul începea să câștige popularitate în România, iar această tradiție continuă și astăzi.
Carpat Inn profită de această poziționare și colaborează cu școala locală de schi. Hotelul facilitează închirierea echipamentului, programarea lecțiilor și transportul către pârtie, astfel încât cei care nu au mai schiat niciodată pot începe experiența fără grija organizării. Managerul hotelului spune că mulți dintre cei care ajung pentru prima dată în Azuga pleacă acasă nu doar odihniți, ci și cu un sport nou învățat.

Odată cu venirea verii, centrul de interes se mută din zona schiului către natură. Telegondola Azuga oferă acces rapid către platoul montan, de unde pornesc numeroase trasee de drumeție și mountain-bike. Hotelul colaborează cu ghizi autorizați și poate facilita excursii pentru grupuri sau familii, astfel încât turiștii să descopere în siguranță frumusețea Munților Baiului și a Bucegilor.
Privită de sus, Azuga își schimbă complet imaginea. Din cabinele telegondolei se văd pădurile dese care înconjoară stațiunea, iar diferența față de zonele intens urbanizate ale Văii Prahovei devine evidentă. Este unul dintre motivele pentru care tot mai mulți iubitori ai ciclismului montan și ai drumețiilor aleg această zonă în sezonul cald.
Carpat Inn nu se adresează exclusiv turiștilor aflați în vacanță. Complexul dispune de o sală de conferințe care urmează să fie extinsă, restaurante și spații exterioare dedicate evenimentelor private sau corporate. Foișoarele, zona de foc de tabără și spațiile pentru activități în aer liber permit organizarea unor programe de team building într-un cadru diferit de cel al hotelurilor din marile orașe.
Ani la rând, Azuga a fost percepută aproape exclusiv ca o stațiune de iarnă. Administrația locală încearcă însă să schimbe această imagine. Primarul Adrian Purcaru vorbește despre necesitatea valorificării resurselor naturale pe parcursul întregului an, prin dezvoltarea traseelor montane, a eco-ciclismului, a evenimentelor sportive și a investițiilor private în structurile de cazare. În paralel, sunt pregătite proiecte precum realizarea unui nou telescaun în zona pârtiei Cazacu și modernizarea infrastructurii turistice, astfel încât stațiunea să atragă vizitatori indiferent de sezon.
La rândul său, Liliana Bojian, proprietara Carpat Inn, consideră că investițiile nu se opresc niciodată în turism. După modernizarea hotelului, planurile vizează extinderea capacității de cazare, dezvoltarea unui nou proiect - Chalet Carpat și amenajarea zonei Wild Carpat Inn, unde vor apărea căbănuțe de tip A-frame (]n formă de triunghi) amplasate într-o pădurice din apropierea hotelului. Ideea este simplă: confortul unui hotel de patru stele, combinat cu apropierea de natură și intimitatea unei cabane montane.
În turism, există uneori diferențe între ceea ce promite o ofertă de cazare și ceea ce găsește turistul la destinație. La Carpat Inn, impresia lăsată este aceea a unui hotel în care găsești tot ceea ce prezintă un agent de turism. Investițiile constante, atenția acordată familiilor, dezvoltarea serviciilor SPA, evenimentele gastronomice, activitățile pentru copii și colaborările cu operatorii și autoritățile locale arată o preocupare pentru construirea unei experiențe de vacanță complete.

Poate că acesta este și motivul pentru care rata de fidelizare a turiștilor este ridicată, iar numeroși oaspeți aleg să revină., pentru sentimentul că au găsit un loc în care vacanța este specială aici..
Într-o perioadă în care turismul românesc trece prin multe provocări, Carpat Inn demonstrează că succesul se construiește prin investiții continue, prin atenția acordată fiecărui detaliu și prin capacitatea de a transforma un simplu weekend la munte într-o experiență pe care oamenii vor să o retrăiască.
Iar Azuga, pare să fie locul potrivit pentru această poveste. Nu încearcă să impresioneze prin spectaculos, ci prin autenticitate. Uneori, exact aceasta este diferența dintre o destinație pe care o vizitezi o singură dată și una la care simți nevoia să revii. Iar dacă încă nu ai descoperit Azuga dincolo de pârtiile de schi și de imaginea unei stațiuni de tranzit, Carpat Inn este unul dintre cele mai bune motive să îi acorzi câteva zile. S-ar putea să pleci cu fotografii spectaculoase, cu amintirea unui peisaj care îți rămâne în minte mult timp și cu promisiunea pe care și-o fac mulți turiști înainte de a urca în mașină: „Vom reveni.” Uneori, cea mai reușită vacanță nu este cea în care alergi să bifezi cât mai multe obiective, ci aceea în care îți amintești, după mult timp, cât de bine te-ai simțit. Iar Carpat Inn are toate ingredientele pentru a transforma un simplu weekend pe Valea Prahovei într-o experiență pe care vei dori să o repeți.
Vezi tot albumul





































