Alghero - Riviera del Corallo-Alghero - unul dintre cele mai…

Alghero - Riviera del Corallo

Alghero - unul dintre cele mai frumoase orase din Sardinia

Alghero, Sardinia

Alghero, sau Barcelonetta, așa cum mai este cunoscut  acest frumos oras medieval din partea de nord-est a Sardiniei, este unul dintre cele mai vizitate locuri de pe insulă, nunărul turiștilor în sezon, dublând  populația autohtonă de aproximativ 45.000 de persoane. Este unul dintre cele mai iubite locuri din Sardinia, colajul turistic între istorie, cultură, peisaje naturale de excepție, plaje cu nisip auriu si arhitectură aragoneză, transformând Alghero, într-un loc vizitat de milioane de turiști anual.

Primele indicii despre Alghero apar în timpurile preisorice ÎHr, când cultura Ozieri si mai târziu civilizația nuragică au început popularea zonei si au demarat comertul cu etruscii pe continentul italian. Însă abia după 1102, colonia capătă insemnătate administrativă, prin familia Doria din Genova, care fondează un port fortificat cu ajutorul colonistilor catalani. De altfel, Alghero este singurul oraș italian unde se vorbește în prezent  catalana, fiind a doua limbă recunoscută oficial. Sigur nu știați acest lucru!

Am avut ocazia de a locui câteva zile în acest frumos oraș, de a cunoaște locurile, oamenii, gastronomia, istoria și vă pot spune că este un oras stațiune unde îți dorești să te întorci. De altfel, anul acesta mi-am plănuit încă două drumeții în zonă, pentru că oricât ai vrea să vizitezi, nu găsești timp suficient pentru ceea ce oferă acest loc iubit de Dumnezeu.

Alghero nu este o destinație ieftină, dar nici foarte scumpă. Există variante de cazare si masă accesibile, trebuie să-ți rezervi puțin timp pentru a căuta ceea ce dorești. Este adevărat, în sezon preturile o iau razna, dar vă puteți programa o vacanță în mai-iunie sau septembrie-octombrie, când temperatura este exact așa cum ne dorim, în jur de 18-20 de grade. În 2021 am fost în luna iunie si octombrie, mult mai lejer fata de iulie-august când totul devine sufocant.

Am călatorit cu Wizz Air, legatura directa între Bucuresti si Alghero, preturi ok daca rezervi din timp (aproximativ 90 de euro dus/intors cu troller suplimentar). Pentru 2022 tarifele la wizz sunt dinamice, functie de fluxul de solicitari, trebuie să țineți sub observatie site-ul oficial si diagrama de pret. Există bilete la 49 de lei, care după 2-3 zile ajung 229 sau  489. Si invers! Zborurile încep la sfârșitul lunii martie si se termină la sfârsitul lunii octombrie. Frecventa de zbor este de două curse/săptămână, miercurea si duminica cu plecare din Bucuresti la ora 07.20 sosire in Alghero la 08.55, deci 2 ore si 35 minute  Returul este în aceleași zile cu plecare la 09.30 din  Alghero, sosire la 12.55 la Bucuresti. 

De la aeroportul Fertila exista autobuze din 45 în 45 de minute, iar la orele de vârf din 30 in 30 de minute. Mai ales vara, când fluxul de turiști este uimitor. In incinta aeroportului exista un automat de bilete pentru autobuz (1 euro până în centrul orasului). Pentru cei care doresc închirierea unei masini, în aeroport sunt nu mai puțin de 14 centre de închiriat masini, cu tarife între 45 euro/zi (Fiat Panda) si  185 euro (Mercedes) cu asigurare de baza inclusa. Însă vă recomand asigurarea optionala PLATINIUM (35 euro/zi) care acoperă toate daunele masinii. Eu am optat pentru platinium, iar când am revenit pentru a preda masina, tipul nici măcar nu s-a uitat să vadă dacă există zgârieturi sau ceva spart. Oricum nu era. Este obligatoriu însă să aveți card embosat de unde vi se vor bloca 200 de euro, bani care vor fi returnați când predati masina.  Pentru lunile iulie si august asigurarea optionala GOLD este obligatorie.

In Alghero există numeroase variante de cazare, de la hoteluri de 3-4 stele si până la vile administrate de particulari, care sunt fericiți să poată oferi cele mai bune condiții de cazare la pachet cu sfaturi pentru petrecerea unei vacanțe minunate. Cele mai multe hoteluri oferă mic dejun mediteranean inclus, dar nu sunteti obligat să optați pentru serviciile de masă dacă nu doriți.

Am fost cazat la Hotel Soleado, amplasat chiar pe faleza orasului, de unde se poate admira un apus special. Este un hotel de 4 stele, având 70 de camere cu 2, 3 sau mai multe paturi, particularitatea fiind că toate camerele au balcon cu vederea totala sau partiala la mare. Hotelul dispune de piscină, restaurant deschis până târziu, bar de zi, o terasa la ultimul etaj de unde se poate admira o panoramă fabuloasă către orasul vechi, portul turistic, spaggia del Lido si Cappo Caccia.  Tariful in octombrie a fost 38 de euro/noapte cu taxa de 1 euro inclusă pentru promovarea turistică, ceea ce este foarte bine, față de tariful din sezon, când pretul camerei sare de 100 de euro. Dar despre experienta de la Soleado, într-un articol separat, curând.

Ce putem face în Alghero?

După ce ne-am instalat în camerele de hotel si după ce ne-am îmbrăcat cu o ținută lejeră, plecăm către orașul vechi, medieval, unde ne vom pierde pe străduțele pietruite si înguste, admirând arhitectura în stil maur, dar si constructiile mai noi, mediteraneene de pe faleza bastionului. Nici nu știu ce m-a impresioanat mai mult, fiecare străduță era pusă în valoare cu multe flori ornate pe zidurile galbene, înalte, bisericile în stil gotic înghesuite pe acele alei pietonale, restaurante cu mese scoase afară in micile piețe inundate de beculețe și fanioane dintr-o parte în alta a pieței, zonele de divertisment din împrejurimi sau faleza de pe zidurile de apărare unde se pot observa tunuri, catapulte si ghiulele, pregatite parcă pentru apărare. De fiecare dată m-am pierdut pe acele străduțe, eram cu ochii si obiectivul foto după Biserica San Francesco sau Catedrala Santa Maria, după palatul Lavagna sau Porta Terra, una dintre intrarile bastionare, după gelateriile, patiseriile sau restaurantele si terasele exterioare. Magazine întâlnești la tot pasul, de la suveniruri si până la bijuterii, de la corali roșii și până la îmbrăcăminte, nu vei pleca fără o amintire cât de mică. Iar barurile le vei descoperi in spatele unor ziduri înalte, unde pe alocuri fațada este căzută lâsând să se vadă cărămida veche, unele poziționate la etaj, în spatele unor ferestre din lemn care nu dezvăluiau nimic. Nu este suficientă o zi pentru a străbate acest labirint de străduțe din centrul vechi.

Dacă ești în căutarea unui restaurant bun, faleza bastionară este locul indicat, exista numeroase restaurante care servesc preparate mediteraneene pe bază de pește, dar si tradițional italiene, vă recomand să încercati panadas, un preparat cu carne malloredus, care se servește cu sos de roșii si un vin alb rece. În oraș există si restaurante turcesti sau indiene, unde puteți servi mâncăruri balcanice sau asiatice, din carne de pui, foarte condimentate.

Restaurantele sunt deschise între orela 10-12 si 17-22, între aceste ore fiind închise pentru siestă. Coperta (bacsisul) este obligatoriu, in funcție de cuantumul notei.

O escapadă în Alghero este fără sens dacă ratați excursia la Cappo Caccia, unul dintre cele mai renumite  obiective turistice din Sardinia, popular pentru numărul mare de peșteri, unele dintre ele prea putin explorate. Cea mai faimoasă dintre ele este Grotta di Nettuno (Peștera Neptun) datorită formațiunilor glaciale de stalactite și stalagnite prezente la tot pasul, în jurul unui lac incredibil de limpede, al galeriilor și tunelurilor care te lasă fără răsuflare.  Cineva spunea că Grotta di Nettuno trebuie vizitată cel puțin o dată în viață, pentru a admira frumusețea și feeria acestei bijuterii naturale. Deși are o lungime de aproape 3 km, peștera este amenajată pentru vizitatori, doar pe primii 500 de metri, unde există o potecă îngustă și felinare care pun în valoare frumusețea peșterii.

N-am să vă povestesc ce cuprinde peștera, am să las imaginile să vorbească în locul meu, aș vrea să vă spun doar că există un ghid care voebeste în 5 limbi de circulație internationala, iar din loc în loc există difuzoare pentru a fi auzit mai bine.

La Peștera Neptun se poate ajunge fie cu barca din portul Alghero (15 euro adult / 7 euro copil), fie cu masina. Eu am ajuns acolo cu barca dar si cu masina, asta pentru că datorită vântului n-am reușit să intrăm cu barca în grotă, așa că am revenit a doua zi cu o masina inchiriata. A fost o intreaga procedura pentru a vizita peștera. Trebuie să te înregistrezi pe site-ul lor cu data si ora când dorești să vizitezi peștera. Ti se emite pe mail o confirmare cu un cod QR care trebuie prezentat când cumperi biletul. Ai oblligatia de a ajunge cu 40 de minute înăinte, pentru a se forma rândul. La casă, prezinți codul QR de preînregistrare, certificatul verde covid si 20 de euro taxa pentru vizitare. (Din aprilie 2022 nu mai este necesar certificatul covid, fiind îsă obligatorie purtarea măștii) Apoi la ora de vizită ți se deschide poarta, te dezbraci la tricou și începi coborârea celor 650 de trepte, admirând stâncile. Atenție la trepte, nu sunt regulate, iar la un moment dat trebuie să vă aplecați bine pentru a nu vă rămâne vreo amprenta acolo.

Odată ajuns în peșteră te pierzi printre ceilalți vizitatorii ajunși cu bărcile, asculți ghidul și încerci să prinzi cele mai frumoase cadre . Oricât de minunate ar ieși fotografiile, nimic nu se compară cu ceea ce poți admira. Te poziționezi cumva la coada vizitatorilor pentru a face fotografii în voie. Întoarcerea este pe același traseu, deci vei fi primul la întoarcere.

După vreo 40 de minute urmează greul, urcarea celor 650 de trepte, nu-ți impune nimeni un ritm anume, sunt locuri de belvedere pe traseu unde te poti odihni admirând marea si stâncile.

Ar trebui spus că lângă Grotta di Nettuno există cea mai mare peșteră marină din Europa - Grotta Nereus, o lume a coralilor și homarilor uriași, unde accesul se face doar subacvatic, cu butelie de oxigen în spate.

Printre atracțiile zonei amintesc turnurile de apărare din Porto Conte, Torre del Tramargilio, Ef Faro, Rovine Romane, Torre del Lazzaretto, Punta del Nullo, precum și Punta del Quadro, Punta del Frara și Punta del Giglio.

Plajele din Alghero au un rol important pentru turismul estival, cele mai importante fiind Spiaggia del Lido, vis-a-vis de hotelul meu, Maria Pia și Burantin, toate cu facilitati pentru toate vârstele, chiar dacă nu sunt clasificate blue flag.

Alghero, Riviera Coralilor roșii,  reprezintă una dintre alegerile de luat în calcul pentru o destinație de vacanță pe coasta de est a Sardiniei, transportul facil, raportul pret/calitate dar mai ales albastrul perfect al Mediteranei si zonele unice de vizitat, determinându-ne să nu ne gândim de două ori pentru următorul concediu. Sunt multe de povestit, însă aș vrea ca prin fotografiile mele să vă determin să vizitați Riviera del Corallo.

Vezi tot albumul

Nu sunt comentarii.

Adaugă un comentariu

Cazanele Dunării - locul secret…

Cazanele Dunării este un loc unic…

  • 14.04.2024 - 20:16
Top 10 destinații turistice…

Pentru al doilea an consecutiv,…

  • 12.02.2024 - 19:03
Vitamină pentru suflet - Muzeul…

Curtișoara, locul unde tradițiile…

  • 03.02.2024 - 14:44
Hotel Viceroy , bijuteria de…

Singurul hotel de 5* de Kopaonik,…

  • 10.09.2023 - 15:00
Kopaonik stațiunea de 5* a…

"Viața este minunată pentru că…

  • 09.09.2023 - 14:25
Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc